Folii pe geamurile din fata?

Este legal sa avem folii pe fata?

Registrul Auto Roman atrage atenția asupra faptului că legislația română a fost actualizată după standardele europene. Într-o postare publicată pe propria pagină de Facebook, instituția menționează următoarele reguli de care șoferii români trebuie să țină cont în momentul în care hotărăsc să aplice folii de protecție pe geamurile mașinii:

1. Elementele sau procedeele de diminuare a transparenţei geamurilor trebuie să fie certificate și marcate corespunzător, iar aplicarea acestora este permisă numai în ateliere autorizate, care sunt obligate să elibereze după montaj certificatul de conformitate (identifică tipul foliei, vehiculul și atelierul) și certificatul de garanție.

2. Geamurile aflate în câmpul de vizibilitate principal al conducătorului auto trebuie să asigure o transparenţă de cel puţin 70%. Câmpul de vizibilitate principal al vehiculului este format din parbriz, geamurile laterale faţă şi luneta. În cazul în care vehiculul este dotat şi cu oglindă laterală dreapta, luneta nu mai face parte din câmpul de vizibilitate principal. Pentru geamurile care nu fac parte din câmpul de vizibilitate principal nu există impusă o limită a gradului minim de transparență, însă dacă acestea au o transparență modificată față de cea stabilită prin marcajul inițial de omologare, se urmărește ca stratul aplicat ulterior să fie uniform și să nu creeze distorsiuni.

3. Foliile pot fi montate pe toate geamurile autovehiculelor, cu exceptia parbrizului, dar numai dacă sunt respectate condițiile de montaj menționate la punctul 1 și numai dacă este asigurată transparența minimă precizată la punctul 2′.

Nu uitați că mulți producători auto își dotează din fabrică mașinile cu geamuri laterale tratate. De regulă, acestea au deja un nivel al transparenței de 75-85%, astfel că montarea unor folii suplimentare pe acestea ar putea fi o decizie total neinspirată.

Sursa Facebook R.A.R.: https://www.facebook.com/RegistrulAuto/posts/2247346302012870

Folii pe geamurile din fata?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus